La munte în cadru organizat, alaturi de un ghid montan experimentat – Iulian Panescu!

Iulian_PanescuIulian Pănescu este unul din sibienii care vă scoate la munte, în drumeții montane, organizat și în deplină siguranță. Cunoaște foarte multe trasee montane în Carpații României, atât marcate cît și nemarcate (poteci vînătorești, ciobănești sau drumuri forestiere vechi) și este mereu în căutare de noi trasee. Ca fost salvamontist, mai bine de 12 ani, la echipele Salvamont Victoria și Sibiu, și-a format toate calitățile necesare pentru a duce în siguranță turiștii pe munte: cea de lider și un ridicat simț al răspunderii. Fiind ghid montan profesionist de mai bine de 10 ani, organizează drumeții montane în majoritatea masivelor montane ale României, cu diverse trepte de dificultate, de la drumeții ușoare de câteva ore, la ture complexe care au ajuns și la 25 de zile.
Pe lângă drumețiile montane, este un pasionat al circuitelor de mountain bike pe potecile și drumurile forestiere din zona montană a județului Sibiu și nu numai..
O excursie specială pe care o organizează de ceva timp și care prinde foarte mult publicului amator de natură, este o tură în munții Cindrel, zona Valea Sadului unde după câteva ore de mișcare, poposește la stâna unui cioban din Râu Sadului, pe nume Gheorghe (nu Ghiță cel de la televizor), unde acesta pregătește pentru întregul grup un prânz special cu produse tradiționale din lapte și carne de oaie (telemea, jintiță, urdă, caș, brânză de burduf) .
Nici sezonul de iarnă nu este neglijat de Iulian, el organizând diverse ture de iarnă pe schiuri de tură și rachete de zăpadă..
Mountain bikeDrumeții montane, natură, mișcare, aer curat, adrenalină, siguranță, profesionalism, organizare bună, servicii de calitate, sunt doar câteva din atuurile pe care Iulian le pune în valoare.
Așadar dacă sunteți iubitori de natură, drumeții montane, dornici de mișcare într-un cadru organizat și în deplină siguranță, nu vă rămâne decât să-l contactați pe Iulian Pănescu, cu a lui echipă Mountain-Guide Sibiu, iar el se ocupă de tot confortul dumneavoastră..
Unde-l găsiți!! Nu e greu!!!

Contacteaza-ne!

Trebuie să fiți autentificat pentru a posta un comentariu.