Bulgaria

Bulgaria

Acțiuni de efectuat - general

bulgariaBulgaria (în bulgară България, bɤ̞ɫˈɡarijɐ) este o țara din Europa de Sud-Est, care se învecinează cu România la nord, Serbia și Macedonia la vest, Grecia și Turcia la sud, iar la est are ieșire la Marea Neagră. Cu un teritoriu de 110.994 km², Bulgaria este a 14-a țară ca mărime din Europa. Poziția sa a făcut din ea o răscruce istorică a diverselor civilizații, devenind locul unde s-au găsit cele mai vechi artefacte și dovezi ale prelucrării metalelor din lume.

Populația de 7,36 de milioane este predominant urbană, fiind concentrată în reședințele celor 28 de regiuni. Majoritatea activităților comerciale se concentrează în capitala Sofia. Cele mai bine dezvoltate sectoare ale economiei sunt industria grea, ingineria energetică, agricultura și turismul, toate bazându-se pe resurse disponibile local.

Structura politică actuală datează de la adoptarea unei constituții democratice în 1991. Devenită țară liberă, Bulgaria este o republică parlamentară unitară, cu un grad înalt de centralizare politică, administrativă și economică. Este membră a Uniunii Europene, a NATO și a Consiliului Europei, membru fondator al OSCE, și a făcut parte de trei ori din Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite.

Zone turistice:

Sunny Beach

Coasta Marii Negre in Bulgaria este astazi foarte populara printre turisti. Orase atractive pentru turisti, statiuni de lux si satele sale pitoresti acopera aproape intreaga zona de coasta din aceasta frumoasa tara. Acesta este locul perfect pentru o vacanta. Coasta in Bulgaria are aproximativ 400 km, intregul litoral reusind sa atraga numerosi turisti datorita restaurantelor, barurilor, discotecilor si plajelor frumoase ce ofera recreere si relaxare. Peisajul este superb si temperatura apei din timpul verii variaza in jurul valorii de 28 ° C. Datorita influentei Marii Negre, clima este usoara si placuta, numai buna pentru relaxare si bai de soare. Intreaga coasta este o zona acoperita cu dealuri cu stejari pitici si vederi pitoresti ce creaza un peisaj unic. De-a lungul coastei, puteti vedea sapte insule mici. Regiunile de nord a coastei se caracterizeaza prin mare calma, plaje largi, apa de adancime relativ mica si zvoarele minerale. In partea de Sud plajele sunt inconjurat de dune abrupte si roci formand adevarate golfuri pitoresti. Sunny Beach – ideala pentru o statiune de vacanta de vara. A fost stabilita ca una dintre primele statiuini de pe coasta bulgara a Marii Negre.

Statiune de vara tipica, Sunny Beach atrage o multime de turisti ce cauta relaxare in fiecare vara. Plaja locala se intinde pe 8 km lungime si 100 m latime si este considerata cea mai buna de pe coasta. In statiune exista peste 100 de hoteluri care pot caza 30 de mii de oaspeti, iar amplasarea lor dincolo de plaja, printre parcuri mici, umbroase si gradini este la mare cautare printre turisti. In materie de distractii, in Sunny Beach nu trebuie sa cautam prea departe – cazinouri, discoteci, cluburi de noapte si restaurante fac serile sa nu mai fie plictisitoare, iar privirea apusurilor de soare pitoresti vi se vor intipari adanc in memorie. O atractie interesanta este festivalul “Golden Orpheus”, in care puteti asculta folclorului local cantat de diversi artistii din zona. Iubitorii de sporturi nautice pot incerca windsurfingul , navigatia, inotul, scuterele pe apa, biciclete si schiuri de apa. Statiunea este ideala si pentru familiile cu copii deoarece pentru acestia se pregatesc festivaluri speciale, mini-trenuri, si locuri de joaca perfect adaptate tuturor varstelor.

Nesebar – este considerat unul dintre cele mai pitoresti locuri de pe coasta, este situat pe un ostrov stancoas legat de continent printr-un drum pietruit ingust. Cladirile antice si medievale din orasul vechi sunt inscrise in Patrimoniului Mondial UNESCO, iar cele 40 de biserici din zona atrag numerosi turisti in acest loc fermecator. Orasul este combinatia perfecta pentru recreere, iar hotelurile moderne ofera conditii inalte de cazare si facilitati numeroase. Turistii care ajung in acest loc folosesc adeseori plajele din Sunny Beach, Burgas si Pomorie, iar infrastructura turistica bogata face ca o vacanta in acest loc sa fie un adevarat succes.

Pomorie – loc de relaxare, cu o istorie bogata, care atrage o multime de turisti datoita microclimatului favorabil si a plajelor intinse. Tarmul Marii este acoperit de nisip, aspect ce garanteaza un sejur confortabil mai ales pentru familiile cu copii. Turistii ce se simt nesiguri in apa sunt si ei incantati deoarece aceasta zona de coasta este plata, iar inclinatia usoara la mare creeaza conditii ideale pentru inot. Primorsko – o frumoasa plaja de 10 km lungime, adiacenta la o padure de stejari vechi, ceea ce il face un loc ideal pentru o vacanta intr-o zona pitoreasca si interesanta. Resortul este recunoscut din vechi timpuri ca un loc de intalnire pentru tineri. Plimbandu-va la apus veti puteti vedea niste cercuri misterioase de piatra, lasate in aceasta zona de secole de catre traci. Sozopol – cel mai vechi loc de pe aceasta parte a coastei, unde turistii vin in cautarea de plaje de nisip si arhitectura magnifica din secolul XIX-lea. Plimbarile pe strazi pot oferi multe experiente neobisnuite, iar orasul are o serie de monumente pretioase, care merita vazute. In acest mic port de pescari se poate gasi adesea de vanzare peste proaspat prins, iar restaurantele din jur ii asteapta pe toti cei care doresc sa incerce bucataria locala. In fiecare an, in luna septembrie are loc Sozpolu Art Festival, eveniment care gazduieste numeroase concerte, spectacole si proiectii de filme, care atrage numerosi turisti. Orasul are doua plaje, la nord si sud, astfel ca gasirea unui loc convenabil pentru plaja nu va fi o problema.

Burgas – este un oras mare ce atrage multi turisti, datorita caracteristicilor sale specifice si istoriei, insa principalul motiv pentru calatorii vara este plaja extrem de lunga si frumoasa. Veti dori in mod sigur sa vizitati bisericile locale, muzeele si galeriile care prezinta lucrari ale unor artisti bulgari. Va puteti relaxa facand o plimbare in parcul central, unde veti intalni busturile de piatra ale unor artisti, inclusiv monumentul lui Adam Mickiewicz. Resortul este, de asemenea, renumit pentru Festivalul de Folk International din august dar si pentru alte festivaluri care atrag turistii in zona. Turistii care doresc sa scape de agitatie si zgomot pot merge pe plaja Sarafovo Kraimorie. Dune – sat de vacanta construit in jurul golfului, Dune este o statiune interesanta, cu cladiri in stil modernist. In imprejurimi se gasesc hotelurile de lux, care ofera si servicii de inchirieri echipamente pentru sporturile de apa. Interesante pentru turisti sunt si croazierele rau si vizitarea ruinelor Ropotamo. Palaja Trzykilometrowa a primit Steagul Albastru ca distinctie pentru conditiile ecologice. Coasta in aceasta regiune ofera conditii perfect pentru inot dar si pentru windsurfing si navigatie.

Kiten – orice vizitator al acestei statiuni este incantat, pentru ca aceasta se afla intre orasele turistice mari, astfel incat ea nu este atat de aglomerata, scumpa, iar hotelurile pot gazdui mii de turisti. Staiunea este faimoasa pentru plaja sa numit Atlima, care se intinde pe un golf linistit, izolat si pitoresc. Numele acestei plaje este asociata cu o legenda locala.

Obzor – marinarii greci au numit orasul Heliopolis, iar originile sale pot fi intr-un parc plin de coloane si ramane romane din templul lui Jupiter. Orasul are o plaja de 10 km lungime, cu nisip fin si este cunoscut in intreaga coasta pentru hotelurile minunate ce satisfac si cele mai inalte exigente.

Sveti Vlas – statiune se afla la poalele muntelui Planina si se bucura de un climat perfect mediteranean. Long Beach combina alaturi de prietenosul Sunny Beach ofera vacanta perfecta,punandu-va la dispozitie numeroase restaurante, baruri si discoteci. Dupa o zi la plaja, va puteti relaxa vizitand cele cinci manastirile din apropiere.

Tsarevo – Statiunea se afla situata pe o peninsula cu plantatii de citrice, cu tufe de ceai si copaci eucalipt, iar frumoasele plaje contureaza o zona pitoreasca.

Elenite – statiune situata intr-un golfulet linistit cu o plaja mare, amplasata in mijlocul pajistilor verzi. Centrele moderne de odihna asigura petrecerea activa a timpului, cu multe atractii si facilitati sportive sau de divertisment. Turistii pot petrece clipe frumoase pe strazile inguste si umbrite, ascultand discutiile pescarilor locali.

Ahtopol – cunoscut ca orasul Iubirii si al Pacii, vizitat de turistii care doresc sa se relaxeze pe o plaja frumoasa de nisip. Apa din acest loc are cea mai mare temperatura de pe intreaga coasta. Turistii pot vizita diverse situri arheologice, iar posibilitatile de cazare sunt nelimitatet. Sinemorets – intrarea in oras se afla langa gura de varsare a raului Weleki, iar cele doua plaje intinse fac ca acest loc sa fie unul fermecator. Una dintre plaje este acoperita de nisip alb si roci pitoresti, in timp ce cealalta este inconjurata de dealurile verzi Sinemorets.

Nisipurile de aur

Coasta Marii Negre in Bulgaria este astazi foarte populara printre turisti. Orase atractive pentru turisti, statiuni de lux si satele sale pitoresti acopera aproape intreaga zona de coasta din aceasta frumoasa tara. Acesta este locul perfect pentru o vacanta. Coasta in Bulgaria are aproximativ 400 km, intregul litoral reusind sa atraga numerosi turisti datorita restaurantelor, barurilor, discotecilor si plajelor frumoase ce ofera recreere si relaxare. Peisajul este superb si temperatura apei din timpul verii variaza in jurul valorii de 28 ° C. Datorita influentei Marii Negre, clima este usoara si placuta, numai buna pentru relaxare si bai de soare. Intreaga coasta este o zona acoperita cu dealuri cu stejari pitici si vederi pitoresti ce creaza un peisaj unic. De-a lungul coastei, puteti vedea sapte insule mici.
Regiunile de nord a coastei se caracterizeaza prin mare calma, plaje largi, apa de adancime relativ mica si zvoarele minerale. In partea de Sud plajele sunt inconjurat de dune abrupte si roci formand adevarate golfuri pitoresti. Nisipurile de Aur – al doilea resort din Bulgaria ca faima dupa Sunny Beach, situat la 17 km de Varna. Cele mai mari avantaje ale acestui loc sunt: temperaturile ridicate, nisipurile aurii (de unde si numele), padurea frumoasa, izvoarele minerale, precum si tot felul de atractii care pot ocupa timpul turistilor. Acestia se vor bucura de cazinouri, restaurante, parcuri de apa, terenuri de tenis, iar pentru familiile cu copii sunt pregatite locuri de joaca speciale. Plaja are aproape 100 m latime, sutele de complexe hoteliere mici si mari situate chiar pe plaja sau in padure garantand un sejur confortabil. In plus turistii pot vzita manastirea Aładża aflata la aproximativ 4 km de statiunea Nisipurile de Aur sau faimoasa catacombe.

Varna – al treilea oras ca marime din Bulgaria si cel mai mare oras de pe coasta si-a pastrat intacta arhitectura, pe care o puteti admira de-a lungul regiunii Nisipurile de Aur. Atmosfera din oras este cosmopolita, iar turistii care viziteaza orasul trebuie sa vada neaparat Mausoleul lui Wladyslaw al III de la Varna, precum si frumosul oras vechi cu comorile sale, biserica Ortodoxa Armeana si moscheile musulmane. Dupa vizitarea orasului, turistii ar trebui sa mearga si la Seaside Park, iloc de care se vor bucura mai ales copiii. De asemenea, un alt punct de atractie este Delfinariul din Balcani, unde vizitatorii sunt special intampinatii cu diferite demonstratii de dresaj. Popular printre turisti este si Festivalul International de Jazz. Sf. Constantin si Elena – una dintre cele mai vechi statiuni de pe coasta, care s-a bucurat de mult timp de atentia turistilor. Istoria orasului este strans legata de turci, care au descoperit icoana Sf. Constantin si Elena, si crezand ca ea reprezinta un semn din cer, ei au construit o manastire, care este acum o atractie turistica incredibila a regiunii. Multitudinea de hoteluri cu piscine si infrastructura turistica dezvoltata asigura un sejur confortabil. Familiile cu copii vor fi incantate, deoarece plajele nisipoase sunt ideale pentru acestea. Nu trebuie sa ratati nici sporturile de apa, deoarece aceasta regiune este o statiune include foarte multe facilitati sportive. Turistii se pot relaxa si plimbandu-se prin parcul vechi cu chiparosi, crini si smochini.

Albena – statiune pitoreasca si cea mai frumoasa parte de pe coasta de nord a Varnei. Pe plaja de nisip, lata de 100 m latime, nu va fi o problema gasirea locului perfect pentru plaja. Statiunea promoveaza o atmosfera prietenoasa, iar cluburile de dans si tavernele sunt deschise toata noaptea. Turistii care doresc sa isi petreaca vacanta in mod activ pot profita de bazinele de inot, de schiul pe apa, plimbarile cu barcile cu vele, windsurfing, scufundari, tenis, mini golf, bowling si volei pe plaja.

Czajka – este unul din complexele de vacanta, care atrage anual numerosi turisti dornici sa se odihneasca. Pe plajele superbe se pot relaxa ata adultii, cat si copii, pentru care sunt pregatite diverse activitati cum ar fi: mini-tren, piscine cu tobogane cu apa, calarie pe ponei, teatru de papusi si discoteca pentru copii mici.

Kraniewo – statiunea se intinde pe un pitoresc teren de coasta in forma de potcoava cu 6 kilometri de plaja. Marea aici nu este adanca fiind foarte potrivita pentru familiile cu copii. cu cei mai multi copii.

Balcic – orasul este renumit pentru portul sau magnific, unde puteti admira diverse specii de pesti mici. Plajele locale sunt cunoscute pentru faptul ca, sub o anumita lumina , ele capata o stralucire distinctiva, argintie, motiv pentru care aceasta zona este numita Coasta de Argint. Centrul orasului, pe unde puteti sa va plimbati seara, este linistit si prietenos, iar hotelurile de lux, construite in acest peisaj pitoresc, ofera o odihna confortabila.

Alb – statiunea are o plaja frumoasa, nisipoasa, iar padurile din jur contureaza un peisaj magnific. Aici puteti gusta vinul local Dimiat si va puteti petrece serile in discoteci.

Statiuni montane si de sky

Bansko – Satul este situat la o altitudine de 925 m deasupra nivelului marii. Este cunoscut pentru partiile sale de schi, conditiile foarte bune pentru sporturile de iarna si cladirile fermecatoare, monumentele si muzeele vizitate de catre o multime de turisti. Locul de amplasare pitoreasc in sud-vestul Bulgariei, in Muntii Pirin, fac orasul sa fie cautat nu doar de bulgari, ci si de sute de straini. Bansko nu este doar o statiune de vacanta si o zona de schi tipica, incluzand cazare, restaurante, baruri si cluburi de noapte, ci si un sat de munte, cu o istorie lunga si interesanta. In imediata apropiere se gasesc ramasitele unor cetati romane si bizantine si cele ale unor capele medievale crestine, locurile avand o puternica incarcatura istorica.
Orasul a cunoscut o dezvoltare puternica incepand cu secolul al IX-lea, devenind un punct cheie pe ruta comerciala la Marea Egee in Europa si in Insulele Britanice. Bansko este cunoscuta drept o statiune care combina mai multe avantaje, asociate cu multe atractii turistice, atat in sezonul de iarna cat si in cel de vara. Monumentul cel mai popular este biserica construita de localnici si artisti, avand un turn de 30 de metri si un ceas care arata ora exacta de jumatate de secol. Orasul are doua piete principale, care par, mai ales in timpul iernii, adevarate lumi de basm. In orasul vechi sunt situate monumentele cele mai pretioase, precum si strazile pitoresti pietruite. Ele ascund un pasaj secret, care ani la randul a servit bulgarilor pentru a se ascunde de turci. O atractie deosebita este restaurantul situat in subsolul unei case fortificate cu pasaje secrete si temnite. Pe langa aceste locuri misterioase din Bansko, in zona se gasesc si numeroase muzee, case de arta, scoli si pictograme, care pot umple cu succes timp liber al turistilor. Resortul este, de asemenea, renumit pentru Festivalul International de Jazz, care are loc la mijlocul lunii august si care atrage turistii de pretutindeni. Foarte popular este, de asemenea, Pirin Song Folkloric Festival. Sandanski – Statiunea este cunoscuta pentru temperaturile relativ usoare, aerul curat, si mai presus de toate, pentru izvoarele minerale termale(recomandate persoanelor care sufera de diferite boli si afectiuni).

Dobrinishte – Statiune pentru schiorii si turistii care doresc sa exploreze muntii si frumoasele lacuri din imprejurimi.

Popowo Livadia – Statiune de munte cu numeroase adaposturi si hoteluri pentru schiorii si turistii aflati in cautarea unor peisaje neobisnuite.

Panicziszte – Statiune montana superba ce ofera o baza ideala pentru turisti ce doresc sa schieze. Dispune de diverse rute de schi de dificultati diferite, dintre care unele sunt pregatite special pentru copii care pot invata fara teama sa schieze.

Maliowica – o baza populara de schi si statiune turistica, unde turistii se pot bucura de schi si snowboarding, in timp ce vara este locul perfect pentru drumetii si alpinism. Borovets – cea mai veche si cea mai mare statiune turistica din Bulgaria, care atrage turisti dornici de a practica sporturile de iarna. Printre lucrurile ce merita a fi vazute se numara Palatul Tarului Bistrica si Observatorul meteorologic, de unde puteti admira imprejurimile minunate.

Borowiec este in primul rand o statiune de iarna, cu o infrastructura impresionanta, oferindu-va o varietate de facilitati: inchirieri de echipamente de schi, teleschiuri si scoli de schi. Conditiile ideale meteorologice din fiecare an, transforma sejurul schirilor in vacanta perfecta atat pentru cei cu experienta cat si pentru amatorii de schi. Statiunea ofera si posibilitatea de a practica Cross-Country Skiing, fenomen ce atrage anual o multime de vizitatori.

Gowedarci – un sat situat intr-o padure de pin ce prezinta facilitati excelente atat pentru practicarea sporturilor de iarna, cat si pentru practicarea drumetiilor vara in munti. Sziligarnika – una dintre cele mai mari statiuni de schi din Bulgaria, fiind o destinatie foarte populara pentru turisti. Teleschiul faciliteaza accesul la partiile de ski, ce functioneaza pana la sfarsitul lunii mai. Langa partea de jos a statiei de teleferic turistii se pot bucura de seri confortabile petrecute in baruri sau discoteci.

Țara Europa
Cerinte privind viza

Nu se cere viza pentru cetatenii romani

Limbi vorbiteBulgara
Monede utilizateLeva bulgareasca (BGN) 100 de stotinki = 1 levă. 1 levă=0,5 EURO aproximativ. Numele înseamnă „leu”, și se presupune a avea aceeași etimologie ca leul românesc și moldovenesc. Stotinka înseamnă „sutime”.
Suprafata (km2)110.994

Cultura & istorie

Culturile preistorice au început să se dezvolte în Bulgaria de astăzi în neolitic. Istoria sa antică a fost marcată de prezența tracilor, și ulterior de a grecilor și romanilor. Apariția poporului și statului bulgar unificat datează de la Primul Imperiu Bulgar, care a dominat mare parte din Balcani și a funcționat ca centru cultural al popoarelor slave în Evul Mediu. După căderea celui de al Doilea Imperiu Bulgar în 1396, teritoriul său a căzut sub dominație otomană timp de aproape 500 de ani. Războiul Ruso-Turc din 1877–1878 a avut ca rezultat apariția celui de al treilea stat bulgăresc, devenit independent în 1908. Anii ce au urmat au fost marcați de conflicte cu vecinii, în contextul cărora Bulgaria s-a aliat cu Germania în ambele războaie mondiale. În 1946, a devenit stat comunist cu partid unic până în 1989, când Partidul Comunist Bulgar a permis alegeri libere. După 1990, Bulgaria a devenit o democrație și o economie de piață.

Cultura & istorie
Admiral 5*, Nisipurile de aur, Bulgaria

Admiral 5*, Nisipurile de aur, Bulgaria

Nisipurile de Aur, Bulgaria
Hotelul Admiral 5*  este recomandat familiilor care isi doresc un sejur relaxant, langa malul marii Mai multe info
Astera Bansko Hotel & SPA 4*, Bulgaria

Astera Bansko Hotel & SPA 4*, Bulgaria

Str. 8 Strajite, 2770 Bansko, Bulgaria , Bulgaria
Localizare: Complexul Astera Bansko este situat la baza muntilor Pirin, la doar 200 de metri de baza Mai multe info
Astoria 3*, Nisipurile de Aur, Bulgaria

Astoria 3*, Nisipurile de Aur, Bulgaria

Nisipurile de Aur, Bulgaria
Early Booking de la 19 euro/pers/noapte/demipensiune 20% reducere pentru rezervari si plata integral Mai multe info
Central 4*, Nisipurile de aur, Bulgaria

Central 4*, Nisipurile de aur, Bulgaria

Nisipurile de Aur, Bulgaria
Early Booking de la 30 euro/pers/noapte/ all inclusive 25% reducere pentru rezervari si plata integr Mai multe info
Elena 4*, All inclusive, Nisiurile de aur, Bulgaria

Elena 4*, All inclusive, Nisiurile de aur, Bulgaria

Nisipurile de Aur, Bulgaria
Hotelul Elena 4* a fost contruit in anul 2004, oferind conditii care satisfac cele mai exigente ceri Mai multe info
Excelsior 4*, All inclusive, Nisipurile de aur, Bulgaria

Excelsior 4*, All inclusive, Nisipurile de aur, Bulgaria

Nisipurile de Aur, Bulgaria
Early Booking de la 34 euro/pers/all inclusive (valabil pentru sejur minim 5 nopti): 20% reducere p Mai multe info
Flamingo 4*, Albena, Bulgaria

Flamingo 4*, Albena, Bulgaria

Bulgaria
Early Booking (se aplica pentru sejur minim 7 nopti, doar pentru Dubla, Studio si Single): 20% reduc Mai multe info
Flamingo Grand 5*, Albena, Bulgaria

Flamingo Grand 5*, Albena, Bulgaria

Albena, Bulgaria, Bulgaria
Early Booking (se aplica pentru sejur minim 7 nopti, doar pentru Studio si Single) 15% reducere pent Mai multe info
Helios Spa & Resort 4*, Nisipurile de aur, Bulgaria

Helios Spa & Resort 4*, Nisipurile de aur, Bulgaria

Nisipurile de Aur, Bulgaria
Hotelul Helios Spa & Resort* este destinatia recomandata familiilor care isi doresc o vacanta relaxa Mai multe info
Kristal 4*, All inclusive, Nisipurile de aur, Bulgaria

Kristal 4*, All inclusive, Nisipurile de aur, Bulgaria

Nisipurile de Aur, Bulgaria
Early Booking  de la 35 euro/pers/noapte cu all inclusive 20% reducere pentru rezervari si plata int Mai multe info
Perla 3*, Nisipurile de Aur, Bulgaria

Perla 3*, Nisipurile de Aur, Bulgaria

Address: Golden Sands 9007, Bulgaria
Numărul hotelului pentru informaţie: 052 / 355545; 385600 GSM 0885 / 522205, Nisipurile de Aur, Bulgaria
Hotelul este deschis din 10.05.2015 pana in 31.10.2015 Descriere hotel Hotelul este situat la 450 de Mai multe info

Din păcate, nu există oferte de circuit la această destinație, în acest moment.